Sectorul 5, pe ultimul loc la infractiuni in Bucuresti

 Chiar dacă la întrebarea „Care este cel mai periculos sector?“ oricine ar răspunde „sectorul 5“, Poliţia Capitalei contrazice această concepţie, ba chiar îl situează pe ultimul loc din punct de vedere al numărului de infracţiuni.

 

 

Potrivit statisticilor Poliţiei Capitalei, cea mai periculoasă zonă din Bucureşti este sectorul 1, unde s-au înregistrat 15.672 de infracţiuni sesizate în anul 2011.

 

A doua cea mai periculoasă zonă din Capitală este sectorul administrat de primarul Liviu Negoiţă. În sectorul 3 au fost înregistrate în decursul anului trecut 15.555 de infracţiuni.

 

Nici în sectorul 2 situaţia nu este prea roz. Cele 15.372 de infracţiuni sesizate în anul 2011 poziţionează această zonă pe locul trei în topul celor mai periculoase sectoare din Bucureşti.

 

Pe patru şi pe cinci sunt clasate sectorul 4 şi, respectiv, sectorul 6, unde s-au înregistrat 13.229, respectiv 12.446 de infracţiuni.

 

Chiar dacă majoritatea bucureştenilor susţin că una dintre cele mai periculoase zone este sectorul 5, spre surprinderea lor, aceasta ocupă ultimul loc în topul realizat de Poliţia Capitalei, în funcţie de numărul de infracţiuni sesizate. Astfel, aici, în anul 2011, au fost înregistrate 11.602 infracţiuni.

 

SURSA: Adevarul.ro