FERENTARI JAZZ FEST și-a deschis porțile în Sectorul 5

FERENTARI JAZZ FEST și-a deschis porțile în Sectorul 5
Vineri, 11 noiembrie 2016, Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a inaugurat FERENTARI JAZZ FEST, eveniment cultural organizat în premieră într-un spațiu urban neconvențional, prin colaborarea dintre Primăria Sectorului 5, Primăria Municipiului București, prin ARCUB, și Asociația Culturală „SPECTACULIS”.
Astfel, în perioada 11-12 noiembrie, Piața Ferentari se va transforma într-un spațiu în care interpreți consacrați de jazz vor evolua pe scenă, alături de elevi și studenți ai școlilor de profil, unul dintre dezideratele manifestării fiind sprijinirea tinerilor artiști prin implicarea lor în festival, premierea și promovarea intensivă a celor mai valoroși muzicieni.
De asemenea, proiectul își propune susținerea culturii prin educație, asigurarea accesului și încurajarea participării tuturor cetățenilor la sistemul cultural, în special a celor din zonele defavorizate, cât și o mai bună integrare a minorităților în viața orașului, prin aducerea evenimentelor de marcă în proximitate.
Timp de două zile, bucureștenii care vor vizita Piața Ferentari se vor putea delecta cu recitalurile susținute de Mădălina Pașol, Emil Bîzgă și Marius Vernescu.

Un obiectiv pe care îl vizăm prin proiectul «Jazz în Ferentari» îl reprezintă încurajarea formării și dezvoltării unui public competent cultural și în zonele defavorizate. De altfel, demersul cultural este susținut și de unul administrativ, în măsura în care am elaborat deja un plan de regenerare urbană care se adresează acestei zone a Sectorului 5, respectiv, cartierul Ferentari. Însă, regenerarea urbană nu presupune doar investiția în infrastructură, arhitectură peisagistică sau sprijin acordat categoriilor sociale defavorizate, ci și investiția în educație și în dezvoltarea unei culturi urbane care să contribuie la o cât mai eficientă și omogenă integrare în comunitatea locală a membrilor acesteia, indiferent de categoria socială. Așadar, pledăm pentru unitate prin cultură în spațiul urban și vă invităm să ne susțineți demersul!”, a declarat Daniel Florea, Primarul Sectorului 5.